Zilele Ținutului Secuiesc, ediția a VIII-a, 13–22 octombrie 2017




Valorile prezentate la Zilele Ținutului Secuiesc

Șirul de evenimente organizate sub egida Zilelor Ținutului Secuiesc a fost lansat acum opt ani de către consiliile județene Covasna, Harghita și Mureș, de instituții culturale și organizații civice din cele trei județe. Scopul este neschimbat de la prima ediție: să facem vizibil Ținutul Secuiesc.

Cu toate că se afirmă de multe ori sus și tare că Ținutul Secuiesc nu există, noi suntem aici, trăim și muncim aici. Acesta este pământul nostru natal, iar acest fapt nu poate fi pus la îndoială de nimeni. Moștenirea culturală, tradițiile nu sunt numai ocrotite, ele sunt vii deoarece fac parte din viața noastră de fiecare zi și le transmitem mai departe urmașilor noștri. Dar este, întotdeauna loc pentru noutate, pentru modernitate, deoarece nu putem și nu trebuie să ne închidem în trecut. În Ținutul Secuiesc al zilelor noastre, pe lângă păstrătorii valorilor tradiționale, își desfășoară activitatea și artiști contemporani, creatori cotați pe plan internațional.

Locuitorii unei regiuni puternice nu sunt doar mândrii de identitatea lor națională, ci fac tot posibilul ca să-și etaleze valorile specifice, creațiile culturale. Prin organizarea Zilelor Ținutului Secuiesc dorim să conștientizăm că avem nenumărate valori culturale, comunitare, geografice care merită să fie prezentate și cunoscute. Toamna este în mod tradițional anotimpul în care se strânge recolta, iar săptămâna în care organizăm aceste manifestări ne dorim să fie cea în care adunăm recolta valorilor noastre culturale, un prilej care ne arată bogăția din acest an a recoltei noastre culturale.

Cea de a opta ediție a Zilelor Ținutului Secuiesc aduce laolaltă evenimentele culturale și sociale de toamnă din cele trei județe, ocazie cu care programele din cele mai mici localități se împletesc cu cele din marile orașe, paleta culturală oferită publicului cuprinde de la prezentarea creatorilor locali până la trecerea în revistă a lucrărilor fotografice ale unor creatori recunoscuți pe plan internațional – fapt ce confirmă forța culturală a Ținutului Secuiesc. Programele și evenimentele înșirate în salba acestei sărbători capătă o valoare mult mai mare decât dacă ar fi fost prezentate în mod solitar. De opt ani acest aspect reprezintă forța evenimentului Zilelor Ținutului Secuiesc. Vă invităm să luați parte la manifestările organizate sub această egidă pentru a face cunoștință cu valorile noastre comunitare și culturale specifice. Împreună să facem vizibil Ținutul Secuiesc.

Borboly Csaba
președinte
Consiliul Județean Harghita
Tamás Sándor
președinte
Consiliul Județean Covasna
Péter Ferenc
președinte
Consiliul Județean Mureș
top