Prezentare de carte: Meșteșuguri tradiționale din Secuime

Lansarea acestui proiect editorial face parte dintr-un program complex, inițiat în 2013, cusprijinul Consiliului Județean Covasna și al Centrului de Cultură al Județului Covasna. Programul are drept scop înregistrarea și cercetarea meșteșugurilor tradiționale din Trei Scaune și Depresiunea Baraolt (județul Covasna de astăzi). În cadrul acestui Program, autorii au desfășurat o amplă cercetare de teren,mai precis au înregistrat meșteșugurile, îndeletnicirile și modurile de viață tradiționale, care încă se practică în regiune. Din această complexă cercetare, în paginile prezentului volum au ajuns 30 de îndeletniciri, care depun mărturie despre varietatea meșteșugurilor tradiționale și despre resursele lor creatoare, cu efecte benefice asupra comunității. În esență, a documenta 30 demeșteșuguri tradiționale înseamnă a spune 30 de povești despre pasiunile unor oameni care se încăpățânează să salveze de la dispariție ocupații vechi, unele cu o istorie de sute de ani, dar și povești ce suntadevărate lecții de viață și de istorie locală. Autorii au acordat atenție specială unor îndeletniciri casnice, diferitelor forme ale artizanatului și ale micii industrii, precum șiunor meșteșuguri complexe,care valorifică materii prime și care presupun cunoașterea de tehnologii și procedee tradiționale.

top